Compania Depaco, unul dintre liderii industriei locale de sisteme pentru acoperişuri, prezentă pe piaţă prin brandul Wetterbest, anunţă intenţia de a îşi continua planul de investiţii în România. Astfel, în perioada 2015 – 2016, compania va angaja peste 1,5 milioane de euro în: spaţii de depozitare, infrastructură, utilaje complementare pentru sistemul de drenaj şi un nou soft de producţie.
Depaco deţine la fabrica din Băicoi cea mai mare capacitate de producţie de ţiglă metalică şi accesorii pentru acoperişuri din România, respectiv 30 de linii automate şi patru hale de producţie, precum şi cea mai modernă linie de fabricaţie de accesorii pentru drenaj din România.
În ultimii ani s-au făcut investiţii susţinute, în vederea consolidării activităţii de producţie locală şi asigurării celor mai moderne tehnologii. Spre exemplu, în perioada 2013-2014, compania a investit peste 2 milioane de euro. De asemenea, un pas important făcut anul trecut l-a constituitdemararea producţieiîn Oltenia (localitatea Podari, judeţul Dolj).
„Producem în România de aproximativ 8 ani şi credem că facem foarte bine ceea ce facem. Totul a început în 2007, de la pasiunea mea pentru domeniul prelucrării metalelor. Apoi am căutat să atrag lângă mine oameni performanţi, cu pasiuni similare. Am învăţat împreună pas cu pas, ne-am lovit de foarte multe bariere şi le-am depăşit singuri, fără sprijinul unui grup internaţional. Azi ne mândrim cu rezultate excepţionale în zona de producţie, tehnologie de ultimă generaţie, o marcă ce are foarte multe de spus în piaţă – Wetterbest– şi o echipă extinsă, foarte bine pregătită. Mai mult, suntem o organizaţie sănătoasă, cu perspective importante de dezvoltare” - Dragoş Irimescu, inginer proiectant, Director General Depaco.
Investiţiile se reflectă în rezultate performante la nivel de business. Anul trecut, grupul Wetterbest a înregistrat o cifră de afaceri de 110 milioane lei. Din grup fac parte trei companii: Depaco (producător deţiglă metalică, tablă cutată şi sisteme de drenaj), Polnebo (importator de folii, membrane şi ferestre de mansardă) şi Cortina (producător şi distribuitor, punct de lucru Depaco din Oltenia,deserveşte zona de sud-vest).
Depaco a atins un nivel decirca 82 milioane lei, +8% faţă de 2013. Wetterbest deţine o cotă de piaţă de aproximativ 17%.
Anul 2015 a demarat în forţă. În primele 6 luni, compania a produspeste1 milion de m2 de ţiglă metalică, ceea ce înseamnă o creştere de 30% faţă de perioada similară a anului trecut. Pe segmentul de sisteme de drenaj, avansul este de 40%, în timp ce tabla cutată a progresat cu 50% în perioada menţionată.
Ţiglele metalice Wetterbest se diferenţiază în piaţă prin originalitate, calitate şi durabilitate. Rezistenţa sporită la intemperii şi coroziuni se datorează în principal stratului de zinc.
„Fiind pasionaţi de acest domeniu, nu ne permitem să scădem standardele de calitate sau să nu ne respectăm promisiunile faţă de distribuitorii noştri şi implicit faţă de clienţii finali beneficiari. Avem cea mai performantă tehnologie şi ne aprovizionăm de la cel mai important producător de oţel prevopsit de pe piaţă, respectiv ArcelorMittal. Ne mândrim cu faptul că Wetterbest este clientul numărul 1 din Europa al ArcelorMittal pentru fabrica din Macedonia şi clientul numărul 1 din România pentru tabla prevopsită”, a explicat Dragoş Irimescu.
Dincolo de avantajele de rezistenţă mecanică, ţiglele Wetterbest conving şi prinavantajele estetice. Un element de diferenţiere îl constituie înălţimea ondulei peste media uzuală, ceea ce îi conferă un plus de eleganţă şi rafinament.
Nu în ultimul rând, compania se mândreşte prin faptul că pune la dispoziţia clienţilor săi cea mai mare varietate de produse şi game de culori, respectiv 30 de nuanţe lucioase şi mate.